Fețele orașului cu salcâmi – Povestea ta a început demult”, de Alina Bîrnea, este un roman despre întâlniri care par întâmplătoare, dar care poartă în ele sentimentul unei recunoașteri vechi.
Într-un București cu parfum de salcâmi, Teo și Victor se întâlnesc și descoperă treptat o legătură care depășește cuvintele și timpul. Ea percepe emoțiile prin culori, printr-o sensibilitate sinestezică; el vine din lumea criminalisticii, a logicii și a detaliilor. Împreună, ajung în mijlocul unei anchete care îi poartă din București până la Palermo și, în același timp, tot mai aproape de propriile adevăruri.
Alături de ei este Tango, câinele care devine liantul tăcut al poveștii, simbol al legăturilor nevăzute dintre oameni. Romanul împletește iubirea, misterul, intuiția, sinestezia și ideea reîntâlnirii sufletelor, într-o poveste în care orașele nu sunt simple decoruri, ci par să respire odată cu personajele.
Este o carte despre iubirea care nu te pierde de tine, despre tăcerile care spun adevărul și despre acel fir invizibil care poate lega două suflete dincolo de timp.
„Fețele orașului cu salcâmi” vă așteaptă la Târgul de Carte Gaudeamus Sibiu, la standul Bookite.
Am citit cartea şi...
Pentru mine, Fețele orașului cu salcâmi a fost o poveste despre o iubire matură, profundă, care nu explodează, ci se construiește în tăceri și priviri.Relația dintre Teo și Victor m-a făcut să cred din nou în ideea de „recunoaștere” între suflete. Am simțit cartea mai mult decât am citit-o.
Catalina Dima
Am avut impresia că pășesc printre salcâmi și că privesc marea de pe o terasă scăldată în lumină. Este o lectură care rămâne în suflet prin stare, nu doar prin acțiune.
Cristina Ichim
Există cărți pe care le citești, și există cărți care te citesc ele pe tine. Fețele orașului cu salcâmi face parte din a doua categorie. Am închis-o cu senzația aceea rară că am fost martor la ceva intim, aproape confesional, ca și cum cineva ar fi aprins o lumină blândă în colțurile din mine pe care le evitam.
Nu este o poveste despre orașe, ci despre fețele noastre — cele pe care le arătăm și cele pe care le ascundem. Bucureștiul și Palermo nu sunt decoruri, ci oglinzi. Le vezi frumoase, vibrante, pline de culoare, și totuși simți că sub fiecare stradă, sub fiecare salcâm, pulsează o durere tăcută, o întrebare nerostită, o identitate care încearcă să se așeze. Citind, m-am trezit într-un dans între aparență și adevăr. Orașul strălucește, dar oamenii… oamenii poartă în ei continente întregi de emoții. Și autoarea are darul de a le atinge fără să le explice, fără să le forțeze — doar le lasă să respire. A fost o revelație să descopăr cât de mult ne construim viețile din gesturi mici, din tăceri, din roluri pe care le jucăm fără să ne dăm seama. Cartea m-a făcut să mă întreb: câte dintre fețele mele sunt ale mele și câte sunt doar măști învățate. Și poate cel mai puternic lucru pe care l-am simțit a fost această idee: frumusețea nu anulează durerea, iar durerea nu anulează frumusețea. Ele coexistă. Se țin de mână. Se transformă una pe cealaltă. Stilul cinematografic, aproape ritualic, m-a făcut să citesc încet, cu pauze, ca și cum fiecare pagină cerea un moment de respirație. Nu am simțit că parcurg o carte, ci că trec printr-un portal interior. Recomand Fețele orașului cu salcâmi nu pentru că este „frumoasă” — deși este. O recomand pentru că te obligă să te vezi. Pentru că îți amintește că sub fiecare zâmbet există o poveste, sub fiecare oraș există o inimă, iar sub fiecare om există o lume care merită ascultată. Este genul de lectură care nu se termină odată cu ultima pagină. Rămâne. Lucrează în tine. Te schimbă în tăcere. Lucian Cazac..
Citește mai mult…